Cartea plantelor și animalelor de Simona Popescu

După 15 ani, Simona Popescu revine cu un nou volum de poezie. E un prim motiv de bucurie. Al doilea e dat de șansa oferită cititorului de a se (re)întîlni cu frapanta sa originalitate. Avînd certe rădăcini în volumele ei anterioare, imaginarul naturii ajunge în Cartea plantelor și animalelor la desăvîrșire, într-o structurare savantă, subtilă și îndeaproape supravegheată. Cu precizarea imediată că e un imaginar al naturii aparținînd unei poete care vine din cultură și care a citit cărțile care o glorifică, a văzut tablourile și filmele care i-au fost consacrate, a ascultat muzica dedicată temei, de unde dimensiunea culturală a volumului. Un volum care, pe de o parte, celebrează felurimea lumii și a sonorităților sale, iar, pe de altă parte, înscenează vulnerabilitatea existențială și etică a omului, propunînd, sub un titlu aparent atît de simplu, o complicată ecologie a eului.
Sanda Cordoș

Nu știu dacă mai există mulți scriitori în literatura română care să scrie o carte atît de veselă/luminoasă/translucidă/populată/tonică/înfloritoare/foșnitoare despre decepție/izolare/dezamăgire/prietenie/depresie/vîrstă/feminitate/vulnerabilitate/trecere și conștientizarea ei și alte teme pentru care autoarea alege să nu folosească niciodată cuvintele care se folosesc (și nu am să le numesc nici eu). În 1997 apărea la Editura Nemira prima ediție a Exuviilor. Astăzi, Cartea plantelor și animalelor vine și face lumină, dus-întors, pe tot drumul literar al Simonei Popescu, drum pe care multiplele ele-însămi se leagă între ele, se știu de cînd lumea sau dimpotrivă, se conduc, se însoțesc, se descoperă. Cartea plantelor și animalelor e acolo unde viața și poezia stau mai mult ca niciodată de aceeași parte a drumului, unde il faut cultiver notre jardin e și despre text, și despre respirația de zi cu zi. Pur și simplu, o botanică poetică ageless.
Svetlana Cârstean