Povestea neobișnuită a unei biciclete obișnuite
Știai că există țări în care bicicletele reprezintă singura alternativă la mersul pe jos?
Această poveste ne arată că o singură bicicletă poate schimba viețile multor oameni.
Tu ce faci atunci când lucrurile îți rămân mici sau nu le mai folosești?
Descoperă minunata poveste a unei biciclete rămasă mică care pleacă într-o călătorie îndepărtată fără să știe cât de mult va influența viața altor oameni care nu-și permit o simplă bicicletă.
În clipa în care Alisetta vede bicicleta cea roșie, știe că trebuie să fie a ei.
Dar ce nu știe fetița este că Uriașa Roșie a călătorit peste ocean tocmai din America de Nord, unde a aparținut cândva lui Leo. El a mers cu bicicleta roșie peste tot – la școală, la piscină și la antrenamentele de fotbal. Leo s-a simțit trist când bicicleta i-a rămas mică, dar a aflat că o poate dona cuiva care chiar are nevoie de ea. Ajunsă în Burkina Faso, Uriașa Roșie o ajută pe Alisetta să transporte diverse bunuri la piață și să aibă grijă de cultura de sorg a familiei sale. Dar bicicleta roșie mai are o misiune de îndeplinit. Cine o va folosi mai departe? La ce o va folosi?
În multe părți ale lumii, bicicletele sunt cel mai bun mijloc de transport pentru a duce recolte sau bunuri la piață sau pentru a străbate drumurile anevoioase dintre satele îndepărtate.
O bicicletă roșie este povestea care ne arata ca o bicicletă obișnuită și dorința unui copil de a-și aduce contribuția pot schimba viețile oamenilor.
Editura: Cartemma
Colecție: Oameni ca noi
Autor: Jude Isabella
Ilustrator: Simone Shin
Vârstă: 4 ani+
Dimensiuni: 210 x 295 mm
Nr pagini: 40
Copertă: cartonată